luni, 20 iunie 2011

Introducere in tehnica picturii in ulei

Intro. Pictura în culori de ulei este o tehnică artistică ce presupune folosirea pigmenţilor în amestec cu un liant pe bază de ulei; cel mai des folosit ulei este uleiul de in. Alte uleiuri precum cele de mac, de nuc sau de şofran sunt folosite datorită propietăţiilor lor da a împiedica îngălbenirea culorilor sau datorită timpului de uscare.

Culorile de ulei au fost pentru prima dată folosite în pictura sacră budistă, de către indieni şi chinezi, in jurul secolelor V-IX. În Europa, acestea au devenit populare abia în secolul XV şi au fost introduse prin intermediul picturii olandeze. În timpul Renaşterii, culorile de ulei au înlocuit aproape complet culorile tempera.

Generalităţi. Culorile de ulei se obţin prin amestecul pigmenţilor cu ulei de in sau alte uleiuri. Pe lângă uleiul de in, culorile de ulei se pot amesteca cu o serie de solvenţi precum esenţa de petrol, terebentina sau sicativul; aceşti solvenţi ajută la diluarea culorilor şi încetinesc ori accelerează timpul de uscare. Uscarea se face prin oxidarea culorilor şi nu prin evaporare!

O regulă importantă a picturii în culori de ulei este ajustarea cantităţii de ulei de in folosit. Datorită liantului şi al solvenţilor, pictura poate fi executată în straturi translucide iar fiecare strat nou de culoare trebuie să conţină mai mult ulei de in decât stratul anterior. Astfel, uscarea este uniformă si nu există riscul apariţiei crăpăturilor între straturile de culoare.

Există o gamă largă de materiale şi ingrediente ce pot fi folosite împreună cu culorile de ulei pentru a obţine diverse efecte şi texturi: răşini pentru transparenţe şi culoare, vernis-uri pentru luciu, medii pentru texturi şi pastă de volum. Efectele acestori materiale depind în mare parte de propietăţiile şi calitatea pigmenţilor.

Cele mai folosite ustensile pentru aplicarea culorii sunt pensulele. În pictura tradiţională se folosesc pensule din păr natural; dimensiunile acestora  variază în funcţie de scopul lor- de la pensule late pentru executarea fondului şi al eboşei la pensule fusiforme pentru linii modulate şi pensule foarte subţiri pentru detalii. În pictura modernă se folosesc şi pensule cu fir sintetic, cuţite de pictură, materiale textile sau aerograf.

Timpul de uscare a culorilor de ulei variază în funcţie de calitatea uleiului folosit şi de existenţa diverşilor solvenţi în compoziţia culorilor; prin folosirea sicativului se poate obţine un timp de uscare de două-trei zile în timp ce folosirea unui ulei de in crud poate amâna uscarea până la trei-patru săptămâni. Astfel artistul poate intervenii asupra stratului de culoare atâta timp cât acesta nu este uscat, schimbând culorile, texturile sau întreaga conpoziţie. Un strat de culoare ce nu s-a uscat poate fi cu uşurinţă îndepărtat prin simpla ştergere a acestuia cu o bucată de material îmbibată în diluant sau esenţă de petrol fără a afecta straturile anterioare de culoare (cu condiţia ca acestea să fie complet uscate). În cazul în care stratul de culoare este uscat, îndepărtarea lui se poate face doar prin răzuire.

Tehnica. Primul pas pentru a începe o pictură în ulei este alegere suportului pe care urmează să fie aplicată culoarea şi pregătirea acestuia. În pictura tradiţională se preferă ca suport pânza pe şasiu. Şasiul este un cadru de lemn ce serveşte drept suport pentru pânza de bumbac. Cel mai adesea, şasiul este dotat cu patru bucăţi de lemn numite „pene”, aşezate în colţurile acestuia. Penele se fixează în şanţurile şasiului iar scopul lor este acela de a redimensiona şasiul în cazul în care pânza se lasă în timpul execuţiei picturii.

Pregătirea pânzei este un pas esenţial în execuţia unei picturi în ulei. Este de preferat ca pânza folosită să fie din bumbac sau un alt material natural fără elasticitate. Pânza se întinde cât mai bine pe şasiu şi se fixează cu ajutorul capselor; tratarea ei se face după fixarea pe suport şi nu înainte! În ceea ce priveşte prepararea pânzei există mai multe reţete însă cea mai folosită (şi considerată cea mai durabilă) este prepararea unei paste din clei de oase şi cretă de munte. Obţinerea acestei paste nu este întotdeauna preferată de artişti deoarece prin fierbere, cleiul de oase degajă mirosuri considerate neplăcute. Datorită acestui inconvenient, unii artişti recurg la metode mai simple de tratare a pânzei precum amestecul de cretă de munte cu aracet. Această alternativă nu garantează însă longevitatea picturii –cu trecerea timpului pot apărea crăpături în pictură. O altă metodă este tratarea pânzei cu pasta „gesso”, un preparat obţinut din oxid de titaniu (TiO2) şi un liant acrilic. Pentru cei care nu doresc să îşi prepare singuri suportul de pictură, cea mai bună alegere este achiziţionarea unei pânze gata preparate şi întinse pe şasiu. Pictura în ulei poate fi executată şi pe alte suporturi, de exemplu pe blaturi de lemn, carton, hârtie sau perete cu condiţia ca suprafeţele să fie tratate.

Orice pictură începe cu o schiţă în creion, cărbune sau culoare diluată. Peste schiţă se realizează apoi eboşa –primul strat de culoare al picturii, reprezentând forma generală a compoziţiei. În mod tradiţional, pictura în ulei presupune mai multe straturi translucide de culoare suprapuse, cu condiţia ca fiecare strat nou de culoare să fie aplicat doar după uscarea stratului anterior. Există totuşi mai multe metode de execuţie în funcţie de îndemânarea şi viziunea fiecărui artist. În Impresionism, tendinţa era aceea de a surprinde şi executa rapid un tablou, sub influenţa sentimentelor şi stărilor emoţionale induse de un anumit stimul vizual şi astfel a apărut tehnica picturii în ulei numită „wet-on-wet”. Aceasta însemna executarea rapidă, fără a mai aştepta ca straturile de culoare să fie complet uscate; rezultatul era un amestec păstos între culori, lipsit de efectul transparenţelor date de pictura tradiţională.

Pictura în ulei modernă înseamnă o varietate de metode, tehnici şi materiale folosite. Eradicând metodele tradiţionale, artiştii folosesc deverse ustensile neconvenţionale şi combinaţii îndrăzneţe între tipuri diferite de culori. Gama largă de articole de artă disponibile în prezent permite fiecăruia să experimenteze şi să-şi dezvolte un stil propiu şi original.

7 comentarii:

  1. Mi s-a mai recomandat apretarea panzei.Inca nu am incercat.Este o idee buna?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu sunt sigură la ce vă referiţi prin apretarea pânzei de pictură... Dacă vă referiţi la acelaş procedeu de apretare care se aplică hainelor (cu soluţii de amidon, făină sau aracet), atunci nu cred că procesul este necesar deoarece o pânză de pictură presupune oricum o preparare care îi dă rigiditate.

      Dacă vă referiţi la tratarea pânzei de pictură, atunci acest proces este obligatoriu. Cele mai bune pânze sunt cele de in sau bumbac. Netratate, acestea vor absorbi in mod inutil o cantitate foarte mare de culoare şi ulei iar procesul va deveni foarte dificil. Tratând pânza cu clei de oase şi cretă de munte, aracet sau pastă Gesso, puteţi controla gradul de absorbţie al pânzei iar procesul pictural va deveni uşor şi plăcut. O altă soluţie ar fi să optaţi pentru pânze gata tratate şi fixate pe şasiu.
      Sper ca răspunsul să vă satisfacă! Dacă mai aveţi şi alte întrebări, suntem bucuroşi să vă răspundem!

      Ștergere
  2. Buna ziua. Panzele pe sasiu (cumparate direct de la producatori) mai trebuiesc trate cu clei de oase si creta, aracet sau pasta Gesso, inainte sa incep pictura? Sunt incepatoare.. Eu pictez direct pe panza asa cum este ea. Este ok?
    Va multumesc

    RăspundețiȘtergere
  3. am uitat sa specific ca pictez in acrilic. Multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Panzele pe sasiu pentru pictura ce se gasesc in comert sunt pregatite pentru orice gen de pictura. ele nu necesita sa fie tratate. Puteti aplica alt grund pe panza daca doriti sa-i schimbati textura sau gradul de absorbtie. dar in principiu, panzele sunt gata pregatite.

      Ștergere
  4. Cu ce dau primul strat pe o panza gata pregatita inainte de a incepe sa pictez cu culori in ulei?Cand folosim medium si ulei?Va multumesc.

    RăspundețiȘtergere
  5. Foarte utile sfaturile dumneavoastra. Fiind incepatoare mi-a clarificat unele lucruri Multumesc!

    RăspundețiȘtergere