Tehnica desenului în pastel

Pictura pastel si, in general, termenul “pastel” reprezinta pasta alcatuita din pigment uscat colorat, sub forma de pudra, peste care se adauga o cantitate minima de rasina, care actioneaza ca un liant, pentru a putea forma acei cilindri perfecti, pe care ii vei gasi in magazinele de specialitate. Pentru ca se foloseste o cantitate de rasina minimum necesara, de obicei doar cat sa tina pudra legata, este cea mai pura forma de pigment care poate fi aplicata pe o suprafata de lucru, motiv pentru care, in general, pictura pastel are un aspect foarte viu si luminos.

Există trei tipuri de pastel: pastelul dur (cretat), pastelul cu ceară și cel uleios (moale):

·         Pastelul cretat, la care batoanele de pastel cretat sunt mici, rezistente, preferate pentru detaliile de schiță și pentru desenul bine conturat. Sunt ideale pentru liniile fine și drepte sau pentru evidențierea contururilor unui desen realizat în pastel fin.

·         Pastelul cerat, fabricat din ceară de înaltă calitate și pigmenți.

·         Pastelul uleios este cel mai popular, fiind ușor de aplicat, cremos la amestecarea nuanțelor. Majoritatea seriilor cuprind cel puțin 200 de culori. Numărul mare de nuanțe în această gamă este necesar întrucât batoanele uscate de pastel nu pot fi amestecate pe paletă precum culorile de pictură.

Pigmentii uscati au fost folositi inca din cele mai vechi timpuri, picturile rupestre fiind dovada vie a folosirii lor, dar, sub forma in care se gasesc in epoca moderna, au fost atestati ca tehnica picturala de-abia in secolele al XVI-lea – al XVII-lea. Foarte multi artisti din acea perioada foloseau creioane pastel pentru a colora sau a crea schitele picturilor de dimensiuni mari, pe panza, cele mai cunoscute exemple fiind pictorul Federico Barocci (1535-1612), Daniel Dumoustier (1574-1646) si Claude Mellane (1598-1688), care au realizat galerii intregi de picturi lucrate in aceasta maniera. Acestia, cu siguranta, pot fi numiti adevarati predecesori ai picturii pastel ca forma independenta de arta. In cea de a doua jumatate a secolului al XVII-lea, aceasta tehnica picturala a inceput sa cucereasca teren, astfel ca, la inceputul secolului al XVIII-lea, idealul ajunsese sa fie asemanarea, pana la identitate, cu picturile realizate in ulei. Epoca de aur a acestei tehnici picturale este asociata cu numele lui Rosalba Carriera (1674-1757), ale carui portrete foarte elegante erau populare in acea perioada, in Paris. In anul 1703, Carriera a inceput folosirea pastelurilor, dupa ce cativa artisti din cercul comun de prieteni au introdus-o in acest mediu. Intr-adevar, creta a fost folosita dintotdeauna pentru schitarea tablourilor, dar de-abia in secolul al XV-lea aceasta a luat forma unor creioane care au devenit disponibile artistilor de pretutindeni. Inovatiile pe care Carriera le-a adus tehnicii picturii pastel au fost perfectionate de catre Maurice Quentin de la Tour, care avea sa devina cel mai mare portretist pastelist al secolului al XVIII-lea. Acesta a reprezentat o adevarata sursa de inspiratie pentru Mary Cassatt, care a fost urmata de catre Watteau si alti peste 2500 de pastelisti care au facut ca, pana la sfarsitul anilor 1780, aceasta forma de arta sa fie si recunoscuta oficial. Arta pastelului a fost continuata de nume mari ale picturii, ca Edgar Degas si Edouard Manet.

Prospetimea si perfectiunea picturii pastel este usor de gasit in muzeele de renume din lume, locatii care atesta viabilitatea si longevitatea capodoperelor executate cu un astfel de material. Pentru ca pastelurile nu contin ulei, tablourile nu se vor ingalbeni sau rupe (ca picturile in ulei) si, peste timp, au foarte putina nevoie de restaurare. Majoritatea artistilor folosesc o hartie speciala, texturizata, de consistenta nisipoasa, chiar daca unii prefera, astazi, chiar si hartia de imprimanta. Dificultatea foarte mare vine din tehnica fixarii pastelurilor, care este una foarte laborioasa si care a contribuit la scaderea popularitatii picturii pastel. Aceste lucrari pot fi pulverizate cu un fixativ special, in fazele preliminare, ultima faza fiind obligatoriu nefixata, tocmai pentru a pastra vivacitatea coloristica. Este bine ca aceste picturi sa fie tinute sub un geam de sticla, pentru a putea fi protejata suprafata pastelului, nu neaparat cu scopul de prezervare, pentru ca aceasta pictura este mult mai rezistenta decat cea in ulei si chiar decat cea in acuarela.

Tehnica picturala a pastelului este foarte populara in randul portretistilor, pentru ca ajuta atat la conceperea si schitarea lucrarilor, dar si la finalizarea acestora. Pastelurile sunt extrem de utile si pentru cei pasionati de pictarea peisajelor, deoarece este cea mai buna varianta de a surprinde efectele trecatoare ale norilor, ale cerului, ale luminii etc. In cazul picturii pastel, culoareahartiei folosite ramane, in cele mai multe randuri, neschimbata, in special in partea de fundal, de aceea a fost considerata, mai degraba, o tehnica de desen, decat una picturala, dar si pastelurile pot fi aplicate astfel incat sa acopere intreaga suprafata a hartiei.

In ciuda popularitatii sale destul de scazute, aceasta tehnica picturala are, ca si multe altele folosite de-a lungul ttimpului, calitati care o fac inconfundabila si de neinlocuit. Chiar daca, poate, culorile nu se amesteca foarte bine, acestea pot fi suprapuse si intercalate, pentru a crea efecte minunate. Pastelurile sunt recomandate pentru crearea de schite rapide, dar si de tablouri de dimensiuni mari, foarte elaborate. Portabilitatea lor ofera un grad foarte mare de libertate artistului care le foloseste, fiind o alegere perfecta pentru picturile in aer liber. Pictura pastel este si tehnica preferata a copiilor, aproape fara exceptie, fiind o modalitate excelenta de stimulare a talentului si a placerii de a exersa si, probabil, multi dintre cei care vor avea pe hartie, pe maini, pe fata si pe haine un curcubeu (pastelat) vor fi marii artisti de maine.

 (sursa: wikipedia.org şi dli.ro)